Tot ce trebuie să știi despre fracturile din zona scapulohumerala

Fractura de umăr implică ruptura sau întreruperea unuia dintre celor trei oase ale umărului. Este vorba despre clavicula, humerus (osul lung al brațului) sau omoplatul (scapula). O lovitură puternică la umăr, o cădere pe umăr pot cauza fracturi. 

Primul semn al apariției unei fracturi o constituie durerea, pacientul poate chiar să observa cum oasele umărului nu mai au aceeasi poziție. 

Clasificarea fracturilor de umăr

Fracturile de umăr sunt de două feluri în funcție de poziția oaselor:

1. Fractură cu deplasare. Osul se rupe complet, iar bucățile nu mai sunt pe aceeași linie. 

2. Fractură fără deplasare. Osul se rupe parțial sau în două bucăți, bucățile sparte rămân aliniate pe fiecare parte a rupturii.

Stabilirea diagnosticului 

Medicul va examina umărul, ca apoi să confirme diagnosticul prin utilizarea radiografiei cu raze X, pentru a afla amploarea rupturii. Țesuturile moi vor fi observate folosind CT sau RMN. Medicul va încerca să așeze oasele rupte înapoi într-o poziție care să permit vindecarea, dar și refacerea mobilității umărului. Medicul recomandă intervenția chirurgicală și kinetoterapie, pentru ca umărul să își recapete funcția, forța și mobilitatea.

Solutii de tratament

Pacienții, care au fractură de umăr fără deplasare, își vor reveni rapid, însă vor avea probleme cu mișcarea umărului. Vindecarea fracturilor prevede și imobilizare, mulți dintre pacienți se vor confrunta cu problema umărului rigid sau “înghețat”.  Pentru a nu avea o astfel de problemă trebuie să efectuezi exercițiile recomandate de medic.
Fracturile de umăr cu deplasare necesită intervenția chirurgicală pentru a reface funcționalitatea umărului. Una dintre soluții o reprezintă protezarea chirurgicala a umărului. În Statele Unite, sunt efectuate peste 110.000 de proceduri de protezare a umărului, pacienții astfel resimt mai puțină durere și umărul își recapătă mobilitatea și funcția. 

Lasa un comenatriu