Recuperarea mobilității după o fractură de pumn cu ajutorul chirurgiei și a tehnicii medicale

De cele mai multe ori atunci când alunecăm sau cădem, avem tendința de a ne sprijini pe palme, dar ce se întâmplă când căzătura afectează chiar mâna sau pumnul? O pacientă de 56 de ani a avut nevoie de intervenție chirurgicală pentru a putea să folosească din nou mâna, după o căzătură de pe scară.  

Fractura de pumn la persoane în vârstă

Pacienta a ajuns, la Spitalul Sanador din Capitală, acuzând durere și imposibilitatea de a mișca mâna, de a strange pumnul, iar fragmente osoase ieșeau prin plăgile existente. Doctorul Dia Ahmad, medic Ortopedie și Traumatologie, a decis intervenția chirurgicală de urgență. Doctorul Dia Ahmad are o experiența de peste 20 de ani în domeniul de activitate, dar și în tratarea postraumatismelor de război la pacienții din Libia, la care se adaugă vasta experiență în traumatologie osoasă de la fracturi de gleznă, gambă, tibie, la fracturi multiple bi și trifocale. Doctorul a decis folosirea de tehnică medicală avansată pentru fixarea fragmentelor din fractura de pumn.  A folosit sistemul pentru pumn cu unghi variabil LCP cu două coloane, cu rază distală, cu placă de 2.4 mm, implant produs de DePuySynthes, parte a Johnson&Johnson, distribuit în România de Ronda Medical. 

Fractura de pumn. Cauze, caracteristici și tratament


Căderea pe mână este una dintre cele mai des întâlnie cause a fracturilor de pumn pentru femeile în vârstă și cu osteoporoză.  Ea se poate produce și la persoane mai tinere, prin traumatisme produse prin cădere de la înalțime, la locul de muncă, în accidente rutiere sau sportive.

Fractura este localizată la capătul distal al radiusului. Este important de știut că epifiza distală de radius are ca rol principal mișcarea pumnului și tocmai de aceea este important ca intervenția să se facă rapid și cu corectarea de la început a fracturii. Pentru o privire de ansamblu, la nivelul pumnului, antebrațul se articulează cu mână prin radius și ulna.  În funcție de poziția palmei în timpul căderii, fracturile sunt de mai multe feluri:

• Cu palma în extensie, cea mai des întâlnită situatie. Atunci se produce o deplasare dorsală.

 • Cu mâna îndoită, strânsă, atunci avem de a face cu deplasare palmară.

Tratament chirurgical 

Tratamentul fracturilor de rază distală necesită o meticulozitate aparte, pentru că are loc și reconstrucția suprafeței articulației, la care se adaugă fixarea internă și tratament post-operator. Se va interveni chirurgical acolo unde este vorba despre cazuri de deplasare, se pot folosi broșe prin piele, plăcuțe cu șuruburi, fixator extern sau chiar o combinație între toate trei. Fiecare implant este ales de medic după o cercetare amănunțită a cazului.

Implant cu sistemul pentru pumn cu unghi variabil LCP

De cele mai multe ori sunt folosite implanturile pentru că acestea aduc după ele avantajul vindecării rapide și a reluării activității într-un timp scurt. Medicul Doctor Dia Ahmad a ales acest sistem pentru pumn cu unghi variabil LCP pentru că este indicat fracturilor intraarticulare și extraarticulare și în osteotomii ale razei distale. Dacă am văzut mai sus că implantul cu sistemul pentru pumn cu unghi variabil este indicat în fracturi ale razei distale, de ce este indicat în celelalte două cazuri? Este folosit și în cazul fracturilor extraarticulare, pentru că este necesară înclinarea volară și lungimea radială totală, pentru a reduce posibilitatea deplasării oaselor. Orice aliniere poate duce la limitarea mișcării, există risc crescut de osteoartrită în articulația radio-carpiană. Sistemul se folosește și în fracturi intraarticulare cu deplasare articulară mai mare de 2 mm în articulația radio-carpiană, aceasta duce inevitabil la osteoartrită și la afectarea funcțională. Revenind la beneficiile folosirii sistemul pentru pumn cu unghi variabil LCP, acesta va permite fixarea specifică a fragmentelor fracturii, astfel se oferă flexibilitate prin șuruburi, dar și stabilitate unghiulară. Placa cu contact limitat reduce contactul între placă și os, astfel se limitează traumatismele vasculare, iar odată puse șuruburile pe placă, nu necesită un contact strâns cu osul. Toate aceste caracteristici duc la o vindecare rapidă a oaselor și la accelerarea revenirii mobilității. 

Lasa un comenatriu