Standardul in osteosinteza!

Un nou curs AOTrauma, la Poiana Brașov – „Advanced Principles of Fracture Management”

În perioada 19 – 22 iulie 2017, s-a desfășurat la Poiana Brașov cursul ”AOTrauma Course – Advanced Principles of Fracture Management”, oferind o completare a cunoștințelor acumulate de cei care au participat, în prealabil, la prima parte a cursului, ”AOTrauma Course — Principles in Operative Fracture Management”.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Fundaţiei AOTrauma din Elveţia, organizație recunoscută la nivel mondial pentru programele de cercetare și educație în domeniul ortopediei și traumatologiei, și a reunit 48 de cursanţi provenind din toate centrele importante din România, precum și doi participanți din Israel și Marea Britanie.

De la eveniment nu au lipsit o serie de chirurgi ortopezi de renume din România, precum Dr. Andrei Ursache de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București și Dr. Mihai Roman de la Spitalul Județean de Urgențe din Sibiu.

Cursul a fost structurat pe module și a inclus prelegeri, dezbateri, discuții de grup și studii de caz, dar și exerciții practice. Exercițiile practice prevăzute în program au urmărit antrenarea participanților în utilizarea unor tehnici performante, de ultimă oră, de prevenire și tratare a fracturilor printr-un abord minim-invaziv și cu o atenție sporită acordată gestionării țesuturilor moi.

Obiectivele „AO Trauma – Advanced Principles of Fracture Management” au fost:

  • Învățarea și aplicarea corectă a unor tehnici avansate de tratare a fracturilor, cu atenție sporită pentru țesuturile moi
  • Abilitatea de a evalua și trata corect fracturile diafiziale și (peri)articulare complexe
  • Demonstrarea de strategii în evaluarea și gestionarea fracturilor deschise și a leziunilor țesuturilor moi
  • Inițierea de tratamente relevante și eficiente pentru pacienții cu leziuni pelvice sau politraume
  • Recunoașterea complicațiilor și gestionarea acestora în mod eficient

Ronda Medical se implică activ și constant în îmbunătățirea performanțelor din domeniul chirurgiei ortopedice, prin facilitarea participării medicilor din România la numeroase cursuri de perfecționare din Europa.

Pe termen lung, misiunea noastră vizează creșterea încrederii românilor în profesionalismul medicilor autohtoni, iar la acest profesionalism contribuim prin toate programele și serviciile noastre.

Pentru mai multe informații privind desfășurarea cursurilor AOTrauma sau pentru a rămâne permament la curent cu ofertele și oportunitățile pe care vi le punem la dispoziție, vă invităm să ne contactați la adresa de email office@rondamedical.ro sau telefonic, la numărul 0264 237 212.

Tags: , , ,

Lasa un comenatriu

Articole recente