Standardul in osteosinteza!

Ronda Medical a reprezentat DePuy Synthes în cadrul ECTES 2017

Ediția a XVIII-a a Congresului European de Chirurgie de Urgență și Traumatologie (ECTES 2017) s-a desfășurat în perioada 7-9 mai 2017, la Palatul Parlamentului din București și a adunat specialiști și reprezentanți medicali din întreaga lume. În cadrul evenimentului, echipa Ronda Medical, alcătuită din Alin Lădaru și Dan Adorjan, a reprezentat cu mândrie concernul internațional DePuy Synthes.

Standul DePuy Synthes a fost unul interactiv, animat, defalcat pe categorii de interes, cu specialiști multidisciplinari dedicați, provenind atât din România, cât și din străinătate. Astfel, chirurgii și specialiștii care au vizitat standul în cadrul Congresului au avut ocazia de a analiza și interacționa direct cu următoarele produse premium distribuite de aceștia:

  • Tija de tibie ETN PROtect;
  • Tija TFNAdvanced;
  • Kitul complet de instrumentar chirurgical;
  • Suturile Ethicon.

Unul dintre cele mai discutate subiecte de la eveniment l-a reprezentat riscul de apariție a infecțiilor post-operatorii, o problemă presantă în chirurgia traumatologică. Acesta este poate și motivul pentru care tija de tibie ETN PROtect a atras atenția specialiștilor. Tija de tibie ETN PROtect este concepută special pentru prevenirea infecțiilor, datorită stratului său de acoperire cu antibiotic. Astfel, la standul DePuy Synthes, toți cei interesați puteau experimenta printr-o simulare VR (Virtual Reality) interactivă modul de acțiune al antibioticului împotriva agenților patogeni. Simularea reunește totodată și informații, statistici și indicații privind infecțiile post-operatorii, pentru a oferi utilizatorului o imagine de ansamblu cât mai detaliată asupra problemei.

Cuvântul principal utilizat în descrierea celei de-a doua tije expuse în cadrul Congresului, TFNAdvanced, este versatilitatea. Aceasta a fost creată în special pentru persoanele vârstnice și demonstrează un design inovativ, menit să răspundă tuturor nevoilor dumneavoastră.

Un alt element de excepție în cadrul evenimentului a fost prezentarea șuruburilor și intrumentarului chirurgical utilizat pentru implanturile de proteze. Pentru prima dată în România, DePuy Synthes prezintă șuruburi și intrumente medicale sterile de unică folosință și cel mai important, complet trasabile, conform criteriilor europene. De asemenea, suturile Ethicon diferă de suturile medicale utilizate până acum în spitalele românești, prin stabilitatea sporită pe care o au, dar și a stratului de acoperire cu antibiotic menit să prevină infecțiile post-operatorii.

În cadrul Congresului au avut loc și numeroase sesiuni, cursuri și simpozioane privind chirurgia de urgență sau traumatologia, printre care și un Simpozion AOTrauma. De-a lungul anilor, Ronda Medical a sprijinit cu mult entuziasm programele și demersurile de specializare implementate de  Fundația AO în domeniul osteosintezei, astfel că nu am ratat ocazia de a implica și de această dată.

De-a lungul celor trei zile de Congres, standul DePuy Synthes a fost vizitat de peste 500 de chirurgi și specialiști internaționali. Evenimentul a reunit la București aproximativ 1,000 de expozanți, instituții medicale și contributori și a fost organizat de Societatea Europeană pentru Chirurgie de Urgență și Traumatologie (ESTES).

Vă mulțumim pentru interesul acordat produselor oferite și, implicit, necesității de îmbunătățire constantă a chirurgiei de urgență, atât din punct de vedere al calității serviciilor, cât și al accesibilității și fezabilității produselor. Fără dedicația și implicarea dumneavoastră activă în inițiativele DePuy Synthes, nu am fi ajuns atât de departe.

Vă mulțumim și vă mai așteptăm alături de noi și cu alte ocazii! 

Lasa un comenatriu

Articole recente