Standardul in osteosinteza!

Adunarea Generală AOTrauma România

Una dintre misiunile asumate ale Ronda Medical a fost, încă de la începuturile sale, creșterea calității serviciilor medicale în domeniul osteosintezei. Mereu am fost conștienți că un astfel de deziderat nu ar fi posibil fără pregătirea intensivă a medicilor din acest domeniu.

De aceea, ne-am asumat un rol activ de facilitator al procesului educațional, prin oferirea de informații sau prin asigurarea accesului la informații esențiale pentru pregătirea unui medic. Mai mult, Ronda Medical s-a implicat continuu în îmbunătățirea peisajului medical din domeniul osteosintezei, prin facilitarea participării medicilor din România, la numeroase cursuri de perfecționare în spitale renumite din Occident.

Toate aceste acțiuni sunt gândite să consolideze activitatea Fundației AO în România, o asociație mondială a medicilor specializați în tratamentul afecțiunilor musculo-scheletale (ortopedie-traumatoligie, chirurgia coloanei, chirurgie cranio-maxilo-facială, chirurgie veterinară), care va permite canalizarea eforturilor celor mai valoroşi specialişti din domeniu pentru dezvoltarea serviciilor medicale din domeniul osteosintezei în România şi diseminarea informaţiilor de ultimă oră din acest sector.

unnamed

Acum, ne bucurăm de fiecare pas înainte pe care reușim să-l facem în acest demers. Și suntem cu atât mai optimiști că anul acesta vom atinge noi obiective importante ale misiunii noastre. Adunarea Generală AOTrauma România este un obiectiv important al acestei misiuni și suntem bucuroși de rolul avut în facilitarea organizării ei, în luna mai a acestui an. Întâlnirea care a avut loc în județul Sibiu a reprezentat un eveniment important care a prilejuit stabilirea unor teme de lucru pentru perioada următoare.

unnamed (6)

Printre temele aduse discuție în cadrul Adunării generale au fost:
• Proiectele AO Trauma din trecut, prezent și viitor;
• Fellowships AO;
• Cursul AOTrauma—Basic Principles of Fracture Management care va avea loc în iunie 2016 la Timișoara;
• Realizarea unui dicționar de termeni;
• Realizarea unui grup al membrilor AO România.

Cu această ocazia s-a ales și noua conducere a AOTrauma România, conducere formată dintr-un Președinte – ales pentru o perioadă de doi ani, un Ofițer educational – care ia locul președintelui după fiecare 2 ani de mandat, și se alege un nou Ofițer educational – un responsabil cu dezvoltarea comunității și responsabili cercetare, aceștia din urmă aleși direct de către Președinte.
În cadrul acestei adunări, Dr. Andrei Ursache a fost ales președinte pentru următorii doi ani, dr. Mircea Popescu ofițer educațional, iar dr. Mihai Roman – responsabil pentru dezvoltare comunitară.

unnamed (4)

Echipa Ronda Medical rămâne dedicată în sprijinirea acestor evenimente care pe termen lung vizează creșterea calității serviciilor în domeniul osteosintezei și calificarea la cele mai înalte standarde a specialiștilor din domeniu.

Tags: , , , , , ,

Lasa un comenatriu

Articole recente

RONDA-sustinator-Maraton-Transilvania

Ronda Medical, partener oficial al Semimaratonului Transilvania – ediția 2016

care va avea loc în perioada 21-23 octombrie, la Cluj-Napoca.
IMG_1120

Impresii după încheierea Congresului Federației Mondiale de Neurochirurgie

Desfășurat în perioada 19-21 mai, congresul a abordat subiecte neurochirurgicale de actualitate.
unnamed (4)

Adunarea Generală AOTrauma România

Una dintre misiunile asumate ale Ronda Medical a fost, încă de la începuturile sale, creșterea calității serviciilor medicale în domeniul osteosintezei.
IMG_9705

Sesiune de live surgery la Spitalul Universitar din Pecs

La intervenție au participat Dr. Mădălina Carp și Dr. Cătălin Florea - specialiști în ortopedie pediatrică la Spitalul “Grigore Alexandrescu”.